Nu vă mai sinucideți pe munte, veți fi niște morți tare urâți!

Home / Uncategorized / Nu vă mai sinucideți pe munte, veți fi niște morți tare urâți!

Tura de ieri a fost super-tare. În primul rând ca ritm de mers, apoi ca vreme și, last but not least, Take Ionescu (Gura Diham-Cabana Poiana Izvoarelor-Cabana Mălăiești) e un traseu care îți oferă view-uri de senzație. E un traseu excelent pentru anduranță,  pentru că deși diferența de nivel dintre Gura Diham și Mălăiești e doar de vreo 700 de metri, altitudinea cumulată e de vreo 1300 de metri. Practic e aproape ca și când ai urca din Bușteni la Cruce.

La întoarcerea în Bușteni am stat la povești, bere și capuccino cu Gumiță. Cine e Gumiță? Unul din salvamontiștii de la Bușteni, un tip mișto tare. Ne-am cunoscut cu prilejul unui eveniment mai puțin fericit: la căzătura lui Titus de astă toamnă, el a fost primul care a ajuns la noi după apelul meu la Salvamont. Ne-am reauzit acum două week-end-uri, când m-am rătăcit cu Ana pe Brâul lui Răducu, în ceață. Am sunat la Salvamont după ajutor și Ana i-a recunoscut vocea. „Băi, nu e tipul care a venit de sus cu tine și cu Titus după accident?”. El era, Gumiță. E extraordinar câtă siguranță îți poate da auzul unei voci în care ai încredere, cum te scoate dintr-o situație mentală dificilă! Păstrând proporțiile, e liniștea copilului pierdut când reaude vocea mamei…

Așadar, printre povești despre munte, urși, trasee și aventurile vieții de salvator, mi-a fost dat să văd un film pe care nu multă lume din afara Salvamontului l-a văzut: filmul celor mai grele și sângerose intervenții ale Salvamontului. Din păcate, acest film nu va rula vreodată pe vreo televiziune, pentru că ar trebui blurat de la generic până la final. Spun din păcate, pentru că cred că ar aduce mult mai bine în conștiința publicului faptul că muntele nu e loc de joacă sau de bravadă. Vederea unui cap desfăcut de-o stâncă precum o cutie de conserve cred că poate fi  mai vocală decât toate avertismentele verbale din lume. Apropo, câți ați avut ocazia să vedeți cum arată un turist scos din avalanșă după câteva luni? Vă spun eu, ca acele păpuși de cârpă cărora le înnodam membrele și le smulgeam capetele când eram mici și frustrați că nu-știu-ce nu voiseră părinții noștri să ne cumpere.

Mi-a rămas pe retină imaginea unei fete mulată pe pietrele dintr-un râu, căreia apa îi tot împrăștia părul în stânga și-n dreapta. Se vedea că fusese frumoasă înainte de cădere. M-a îngrozit cum n-a făcut-o vreodată vreun film horror. Cred că am recunoscut râul din Jepii Mici, vale frecventată de vitejii care cred că „lasă, bă, urcăm cu telecabina și coborâm pe Jepi, că la vale e ușor”… NU, fraților, coborârea e MAI PERICULOASĂ decât urcarea.

Accidentele pe munte nu sunt apanajul amatorilor. Oamenii de munte, echipați corespunzător și cu experiență, nu sunt excluși de la accidente. Și ei o pățesc, dar mult mai rar, deși se aventurează pe trasee infinit mai grele decât potecile turistice. Diferența o face respectul pe care ar trebui să-l avem față de munte, conștiința faptului că un pas greșit pe o brână de deasupra unui perete are alte efecte decât călcatul pe un PET de pe plajă.

Cei care au datoria să ne salveze de fiecare dată când cerem ajutor sunt salvamontiștii. La prânz sau la 3 dimineața, pe vreme bună sau pe viscol, ceață, potop sau 40 de grade ei sunt obligați să răspundă apelului, chiar dacă tu habar n-ai să-i spui unde ești pierdut.

În concluzie, mergeți pe munte, dar faceți-o așa cum trebuie. Echipați-vă corespunzător, verificați starea vremii, nu vă aberați la lucruri pe care le-ați văzut doar la TV, făcute de Bear Grylls și mergeți doar pe trasee marcate, dacă n-aveți experiență.

Apropo,  știți care este salariul pe care un salvamontist îl primește pentru că-și riscă viața în fiecare zi? 700 de lei.

Știți cât primește un salvamontist pentru fiecare intervenție la care ia parte? 30 și-un pic de lei.

Și, de parcă n-ar fi de ajuns, mai trebuie să-ți adune și ție creierii de pe stânci.

Comments(0)

Leave a Comment