De ce asigurarea medicală nu ține loc de antrenament

Home / Uncategorized / De ce asigurarea medicală nu ține loc de antrenament

După ceva aventuri în ultima tură de Everest Base Camp, am decis să pun un pic la punct lucrurile vis-a-vis de ceea ce înseamnă asigurarea de altitudine în acest trek și, mai ales despre cum se folosește ea. Condiția esențială pe care o pun tuturor celor care merg cu mine spre tabăra de bază a Everestului – și, în general, la altitudine – este cea a achiziționării unei asigurări care să acopere trekking-ul sau alpinismul de altitudine.

De ce? Pentru că afecțiunile care pot apărea pot necesita transportul urgent la un spital, iar asta înseamnă, de cele mai multe ori, elicopter. Dacă în Franța, spre exemplu, salvarea cu elicopterul de către Jandarmeria Montană (PGMH) este gratuită, în Himalaya nepaleză acest lucru nu se întâmplă. Din nou, de ce? Pentru că Nepalul este una dintre cele mai sărace țări din lume și, pur și simplu, nu-și permite un serviciul public de salvare de genul celui francez.

Cum stau lucrurile în Nepal în caz de accident sau Acute Mountain Sickness (AMS)?

Ordinea în care se petrec lucrurile e cam asta:

  1. În caz de AMS sau accident, ghidul contactează o companie (privată) de transport cu elicopterul.
  2. Prima întrebare care i se pune din partea companiei e dacă tu, trekker/alpinist, ești asigurat și, dacă ești, care e emitentul și numărul asigurării. Dacă, din verificarea lor, rezultă că asigurarea acoperă transportul cu elicopterul, acesta se ridică de la sol. Dacă nu, nu.
  3. După ce trekkerul/alpinistul e preluat de elicopter, acesta e dus OBLIGATORIU la spitalul din Kathmandu, unde urmează să petreacă una sau mai multe zile, funcție de gravitatea diagnosticului. Așadar, elicopterul nu vă va lăsa la hotel sau în vreo altă localitate de pe traseu, ci doar la spital.
  4. La spital, urmează investigații în urma cărora medicii de acolo decid dacă motivul pentru care ați cerut transportul cu elicopterul este real sau nu. Simptomele reale ale AMS se văd, niște ligamente rupte sau inflamate se văd, așa că nu încercați să simulați diverse afecțiuni, nu merge. Asigurările vor efectua plata zborului cu elicopterul doar după ce spitalul trimite acordul prin care certifică faptul că trekkerul/alpinistul suferea, într-adevăr, de o afecțiune incompatibilă cu deplasarea pe propriile picioare. În caz că, la spital, se constată că suferința nu era reală, e simplu, respectivul va trebui să plătească din buzunar intervenția aeriană plus spitalizarea, totalul fiind, undeva, spre 10.000 USD.

Am avut clienți care au avut nevoie reală de transport cu elicopterul, așa că știu ce vorbesc. Cu asigurarea potrivită, n-au scos nici un cent din buzunar pentru transport, spitalizare și cazarea de după externare, dar afecțiunile lor erau reale. Pe de altă parte, am avut și clienți obosiți, pur și simplu, și i-am sfătuit puternic să nu simuleze afecțiuni care nu stau în picioare la un examen medical. Elicopterele nu sunt făcute pentru transportul trekkerilor obosiți, iar crampele musculare nu sunt afecțiuni, ci doar semne de pregătire fizică insuficientă. Probabil, 90% dintre trekkeri ar vrea să coboare din Everest Base Camp cu elicopterul, pe banii asigurărilor, numai că firmele de asigurări sunt societăți comerciale, nu de binefacere.

Ce soluții ai atunci când ești foarte obosit?

Există posibilitatea închirierii unui elicopter charter (spre exemplu, un zbor Namche Bazzar – Lukla e 700 de USD/persoană) sau a unui cal (100-350 USD, funcție de distanța parcursă).

În trekul Everest Base Camp, teoria conform căreia vârful e doar jumătatea drumului se aplică la perfecție. Aici, strict din punct de vedere al efortului fizic, drumul de întoarcere e chiar mai greu decât cel spre EBC, așa că ar fi bine să veniți de acasă cu resurse fizice suficiente.